Fostul internațional brazilian, Doniéber Alexander Marangon „Doni” (33 de ani) și-a anunțat astăzi retragerea din fotbal, după ce i-au fost descoperite grave probleme cardiace.
De-a lungul carierei, Doni a evoluat șase ani la AS Roma și alți doi la Liverpool, iar în acest sezon semnase cu Botafogo. Din păcate, starea sa de sănătate s-a agravat și astfel a decis să se retragă. Ajuns la 104 kilograme, Doni a anunțat cu mare regret că îi pare rău că fiul său nu-l va vedea evoluând pentru Botafogo, club pe care îl simpatizează. „Așa vrea Dumnezeu. Îmi pare nespus de rău că băiatul meu, Nicholas, nu mă va urmări la Botafogo. Îmi va fi dor de fotbal, dar am murit deja o dată jucându-l. Cel mai probabil nu mă voi putea despărți de fenomen și voi deveni impresar”, a spus Doni pentru presa din Brazlia.
Pe vremea când Doni era la Liverpool, inima portarului s-a oprit 24 de secunde în timpul unui control cardiac, iar de atunci portarul a fost supus unor teste detaliate, în urma cărora medicii au concluzionat că retragerea din fotbal este iminentă.
10 meciuri a evoluat Doni pentru naționala Braziliei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER